Uniunea Europeană și Regatul Unit au agreat la 17 octombrie 2019 proiectul unui Acord de retragere a Regatului Unit din UE.

Acordul de retragere a intrat în vigoare la 1 februarie 2020 și a permis asigurarea unei perioade de tranziție între cele două părți, în perioada 1 februarie 2020 – 31 decembrie 2020. În această perioadă, Regatul Unit nu a mai participat la procesul decizional și nu a mai fost reprezentat în instituțiile UE, dar a aplicat, în continuare, acquis-ul european, păstrând drepturile și obligațiile specifice statelor membre UE.

În paralel, începând cu luna martie 2020, Uniunea Europeană și Regatul Unit au desfășurat negocieri pentru stabilirea cadrului relațiilor viitoare. Acordul a fost semnat la 30 decembrie 2020, urmând să constituie baza parteneriatului dintre Uniunea Europeană și Regatului Unit atât în plan comercial, cât și în multiple domenii sectoriale.

În paralel, finalul perioadei de tranziție (31 decembrie 2020) generează schimbări inevitabile, cu efecte concrete la nivelul cetățenilor/mediului de afaceri/altor categorii în relația cu Regatul Unit.

Prezentul site cuprinde informații și link-uri utile pentru pregătirea cetățenilor, mediului de afaceri și oricăror părți interesate cu privire la schimbările care vor avea loc în relația cu Regatul Unit, structurate pe următoarele tematici:

  • Reglementări vamale, taxe, certificate
  • Transport, autorizații
  • Mediu de afaceri
  • Mobilitate și cetățeni
  • Justiție și afaceri interne

De asemenea, cetățenii/mediul de afaceri/orice părți interesate pot adresa solicitări suplimentare de clarificare principalelor instituții responsabile.


Această pagină de internet se adresează cetățenilor români (inclusiv operatori economici) interesați să se informeze cu privire la procesul retragerii Regatului Unit din UE (Brexit) și la efectele acestuia asupra României, pe relația cu UK.
Informațiile și datele de contact sunt în responsabilitatea instituțiilor cu atribuții și competențe în gestionarea fiecărui domeniu.